“TREPLEV: Nu am nimic sa va spun. Sunt o fiinta ridicola, dar cel putin accept sa joc rolul pana la sfarsit. Si, in orice caz, nu exista inca remediu medical pentru genul meu de rana. Si asta pentru ca nici macar eu nu stiu in ce consta cu adevarat rana mea. Cand simte omul un vid imens in suflet, se poate vorbi de o rana? Cand simte omul ca nu vrea nici sa paraseasca lumea asta, nici s-o accepte, si nu vrea decat sa traiasca asa ca un strigoi intre doua lumi, se poate vorbi de o rana? Si ce ar putea sa faca saraca medicina impotriva vidului care te impinge din spate si te face sa te rotesti doar, fara incetare, in jurul vietii si in jurul mortii? Si asta fara sa ai forta de a asuma nici una, nici alta?
CEHOV: Konstantin Gavrilovici, calmati-va. Nu am intentia sa va dau un raspuns.”
